Regizorul Cristina Jacob începe filmările pentru “Stormy Nights”

Regizorul Cristina Jacob începe filmările pentru “Stormy Nights”
Regizorul Cristina Jacob începe filmările pentru “Stormy Nights”
Publicat: 31/03/2021, 14:33

Cristina Jacob, regizorul comediilor de succes “Oh, Ramona”, “Selfie 69”, “Love is a Story” și “Selfie”, anunță un nou film – “Stormy Nights”.

Distribuția este internațională, cuprinzând actori originari din Italia, Anglia, Franța, Canada, SUA, dar și din România.

Deși scenariul a fost gata la timp, pandemia a întârziat începerea filmărilor, fiind nevoie de multe luni de pregătiri și proceduri speciale de lucru pentru a avansa în condițiile sanitare actuale.

Cristina Jacob spune: “Cinematografia este unul dintre domeniile cele mai afectate în această perioadă. Fie că este vorba de Hollywood sau București. Însă publicul, deși este absent din cinematografe, așteaptă noi povești. Ele trebuie spuse, pentru toți oamenii care acum parcă duc viața prin intermediul televizoarelor. Este o situație nouă, grea și deseori absurdă. Costurile de producție ne-au crescut enorm și doar sprijinul și dedicația unei echipe de profesioniști responsabili ne-au permis să ajungem cu bine aici.

Am reușit să fac casting-ul internațional prin platformele online, să organizez repetiții doar după respectarea carantinării actorilor sosiți din vreme din străinătate și după testarea zilnică a membrilor echipei. Evident, purtând cu toții în permanență măști de protecție. Însă ne-am adaptat la noua realitate. Astăzi avem bucuria să începem filmările pentru “Stormy Nights”. Este o comedie despre iubire, în toate manifestările ei și cu multe răsturnări de situație. Este genul de poveste de care publicul are nevoie în aceste vremuri dificile, fiindcă lupta cu virusul presupune și un moral sănătos. Masca nu ne poate împiedica să râdem și să ne emoționăm. Vom ști că am învins virusul când ne vom regăsi întregi. La trup, dar și la suflet”.

Filmările pentru “Stormy Nights” au loc în România, Transilvania, la Amfiteatrul Transilvaniei, precum și la studiourile Buftea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
UNGURII ne dau lecții. Cum ne face Ungaria de rușine. Situația e dramatică
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×